Lorena Bogza „Domnilor, nu ne forțați sa plecam cu totii, ca si asa am rămas putini…”

Dragi prieteni, am ajuns acasa dupa emisiunea cu Maia Sandu si nu-mi da pace gândul ca, poate, in acceptiunea unora, ar fi trebuit sa fiu altfel in aceasta emisiune. Aceeasi senzație am More »

Radio Europa Libera | Tamara Grejdeanu : Care este traseul dosarului lui Ilan Șor în justiția moldoveană?

La aproape un an de la condamnarea lui Ilan Șhor în primă instanță la 7 ani și jumătate de închisoare în dosarul fraudei bancare, Curtea de Apel Cahul a anunțat că planifică More »

Despre colonelul Ion Mahu & Compania – fost cadru al contraspionajului sovietic şi apoi al celui moldovenesc care i-au pus în priză pe „omuleţii verzi“ din Donbas

Moldoveniştii care i-au pus în priză pe „omuleţii verzi“ din Donbas. Analiză realizată de *Nicolae Ţîbrigan. Despre organizarea Marşului Centenar (devenit ulterior Marea Adunare Centenară) se ştia pe la începutul lunii februarie More »

Spicherul Andrian Candu, în vizită oficială în Danemarca

Președintele Parlamentului Andrian Candu efectuează, în perioada 21-24 ianuarie a.c., o vizită oficială în Regatul Danemarcei.  La Copenhaga, președintele Parlamentului va avea o întrevedere cu Majestatea Sa Regina Margareta a Danemarcei. Delegația More »

Diez.md : Lista vinăriilor mici de care (probabil) nu știați și care vă vor surprinde plăcut la Ziua Vinului

Echipa #diez vă prezintă o listă cu mici producători ale căror vinuri chiar merită să le degustați. Vinăria, fondată în anul 1958 de către fabrica de stat „Moldova” din s. Mileştii Mici, More »

Cotidianul.ro : Moldova în anul binomului Plahotniuc – Dodon

Putem spune, fără să greşim, că anul 2017 a început în Republica Moldova în dimineaţa zilei de 14 noiembrie 2016, când la Chişinău se contura câştigătorul alegerilor prezidenţiale, Igor Dodon, şi când, aşa More »

Iulian CHIFU // Pas crucial pentru preluarea controlului frontierei de stat a Republicii Moldova

Săptămâna trecută a mai marcat încă un punct în drumul Republicii Moldova spre preluarea controlului la frontiera de stat, un obiectiv esențial al oricărui stat serios, și de această dată fiind vorba More »

Air Moldova aduce portul popular ca uniformă de Ziua Independenței

Astazi, 27 august 2017, Air Moldova își onorează statutul de companie aeriană națională a Republicii Moldova și sărbătoreste, alături de pasagerii săi Ziua Independenței, se arat[ ]ntr-un comunicat de presă al companiei. More »

Moldovence traficate în Suedia: Un cetățean român, implicat în recrutarea fetelor, a fost reținut

Vameșii moldoveni au deconspirat activitatea infracțională a unui grup specializat în traficul de ființe umane, care în perioada 2016-2017 au recrutat tinere din Moldova, pe care le transportau în Suedia în scop More »

Moldovenii care muncesc peste hotare au trimis acasă în primul semestru peste jumătate de miliard de dolari SUA

Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. Cetățenii Republicii Moldova care lucrează peste hotare au trimis acasă, în primul semestru al acestui an, prin intermediul băncilor mijloace bănești în sumă echivalentă cu circa 540 milioane More »

WizzAir anunță vineri șase noi rute de pe Aeroportul Iași (cu legaturi la Chișinău). Billund, Eindhoven și Salonic, trei dintre destinații

În prima jumătate de an, WizzAir n-a mai introdus nici o cursă de pe Aeroportul din Iași și părea că renunță la planurile de extindere. Compania aeriană a anunțat pentru vineri o More »

Suedia va asista Moldova în realizarea unui studiu în domeniul energetic

Suedia va acorda asistenţa necesară autorităţilor Republicii Moldova, a dat asigurări ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Signe Burgstaller, în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul Octavian Calmâc, ministru al Economiei şi infrastructurii. Potrivit unui More »

Cel mai puţin vizitate ţări din lume: Moldova, pe „podium“ în Europa

Moldova este clasată pe locul trei în topul celor mai sărace ţări din Europa în materie de turişti. Anul trecut, vecina României a fost vizitată de 121.000 de străini, însă jurnaliştii de More »

Traian Basescu, prezent la primul congres al Partidului Unitatii Nationale de la Chisinau. El a fost desemnat presedintele de onoare al PUN/ Functia de lider al partidului ramane vacanta pana la restabilirea cetateniei moldovene a lui Basescu

Duminica, la Chisinau, are loc primul congres al Partidului Unitatii Nationale, care recent a fost inregistrat la Ministerul Justitiei. Potrivit Unimedia.info, la congres participa si fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu. UPDATE More »

Recensământ oficial: Cine mai locuiește în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost publicate datele Recensământului Populației și Locuințelor. Potrivit recensământului (dar și unor estimări corectoare), populația totală este de 2 998 235. Aproximativ 200 000 nu au domiciliul obișnuit More »

Ziua Unirii Basarabiei cu România

Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită, în fiecare an, la 27 martie, ea fiind declarată sărbătoare națională. Propunerea legislativă privind instituirea acestei Zile a fost inițiată de deputatul Eugen Tomac, acesta More »

www.Comati-PSG.ro : Autocarele noastre sunt dotate cu POS. Acum puteți plăti biletele sau coletele cu cardul bancar

www.Comati-PSG.ro ? Autocarele noastre sunt dotate cu POS ? Acum puteți plăti biletele sau coletele cu cardul bancar. Va dorim calatorie placuta si, desigur, ca toate lucrurile din viata dumneavoastra sa fie More »

România acordă Republicii Moldova tranșa de 50 de milioane de euro cu o lună mai devreme decât data inițială

România va acorda Republicii Moldova, cu o lună mai devreme, a doua tranșă de 50 de milioane de euro din împrumutul ratificat în 2016, în sumă de până la 150 de milioane More »

Suedia, un bun profesor pentru Moldova!

Un acord între Republica Moldova și Suedia ar putea contribui la implementarea serviciului unic de urgență 112.  Ministrul de interne al Suediei împreună cu o echipă de specialiști se află în Republica More »

Cine este studentul care i-a cerut socoteală lui Dodon la Moscova: „E un semn bun!”

Studentul care l-a întrebat pe Igor Dodon la Moscova de ce nu luptă împotriva sistemului și nu face ce a promis în campania electorală,  afirmă că răspunsul președintelui nu l-a impresionat, din contra, „a demonstrat că More »

Agentia Moody’s a schimbat ratingul de tara al Republicii Moldova de la Negativ B3 la Stabil

Agentia internationala Moody’s a schimbat ratingul de tara al Republicii Moldova de la Negativ B3 la Stabil, anunta premierul moldovean Pavel Filip pe pagina sa de Facebook. „Agentia internationala Moody’s, care reprezinta More »

 

Tag Archives: Chişinău

Protest de amploare la Chișinău împotriva guvernului susținut de comuniști: “Jos hoţii de la guvernare”, “Criminalii politici, la puşcărie”, “Vrem ţara înapoi”

Mii de basarabeni au protestat duminică în Scuarul Catedralei din centrul Chişinăului împotriva actualei guvernări. Evenimentul cu genericul „Moldova, trezește-te!” a fost organizat prin reţelele de socializare de Platforma Civică Unitate și Adevăr. Potrivit corespondentului Europei Libere, manifestanţii le-au amintit guvernanţilor că după 6 ani de la tulburările din 7 aprilie 2009, cei vinovaţi de abuzuri şi maltratarea tinerilor în comisariatele de poliţie nu au fost traşi la răspundere. Unii vorbitori au îndemnat la unitate între etnii şi la unitate în lupta împotriva corupţiei, alţii au cerut demisia Guvernului sau unirea cu România.

%d blogeri au apreciat: