Air Moldova aduce portul popular ca uniformă de Ziua Independenței

Astazi, 27 august 2017, Air Moldova își onorează statutul de companie aeriană națională a Republicii Moldova și sărbătoreste, alături de pasagerii săi Ziua Independenței, se arat[ ]ntr-un comunicat de presă al companiei. More »

Moldovence traficate în Suedia: Un cetățean român, implicat în recrutarea fetelor, a fost reținut

Vameșii moldoveni au deconspirat activitatea infracțională a unui grup specializat în traficul de ființe umane, care în perioada 2016-2017 au recrutat tinere din Moldova, pe care le transportau în Suedia în scop More »

Moldovenii care muncesc peste hotare au trimis acasă în primul semestru peste jumătate de miliard de dolari SUA

Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. Cetățenii Republicii Moldova care lucrează peste hotare au trimis acasă, în primul semestru al acestui an, prin intermediul băncilor mijloace bănești în sumă echivalentă cu circa 540 milioane More »

WizzAir anunță vineri șase noi rute de pe Aeroportul Iași (cu legaturi la Chișinău). Billund, Eindhoven și Salonic, trei dintre destinații

În prima jumătate de an, WizzAir n-a mai introdus nici o cursă de pe Aeroportul din Iași și părea că renunță la planurile de extindere. Compania aeriană a anunțat pentru vineri o More »

Suedia va asista Moldova în realizarea unui studiu în domeniul energetic

Suedia va acorda asistenţa necesară autorităţilor Republicii Moldova, a dat asigurări ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Signe Burgstaller, în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul Octavian Calmâc, ministru al Economiei şi infrastructurii. Potrivit unui More »

Cel mai puţin vizitate ţări din lume: Moldova, pe „podium“ în Europa

Moldova este clasată pe locul trei în topul celor mai sărace ţări din Europa în materie de turişti. Anul trecut, vecina României a fost vizitată de 121.000 de străini, însă jurnaliştii de More »

Traian Basescu, prezent la primul congres al Partidului Unitatii Nationale de la Chisinau. El a fost desemnat presedintele de onoare al PUN/ Functia de lider al partidului ramane vacanta pana la restabilirea cetateniei moldovene a lui Basescu

Duminica, la Chisinau, are loc primul congres al Partidului Unitatii Nationale, care recent a fost inregistrat la Ministerul Justitiei. Potrivit Unimedia.info, la congres participa si fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu. UPDATE More »

Recensământ oficial: Cine mai locuiește în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost publicate datele Recensământului Populației și Locuințelor. Potrivit recensământului (dar și unor estimări corectoare), populația totală este de 2 998 235. Aproximativ 200 000 nu au domiciliul obișnuit More »

Ziua Unirii Basarabiei cu România

Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită, în fiecare an, la 27 martie, ea fiind declarată sărbătoare națională. Propunerea legislativă privind instituirea acestei Zile a fost inițiată de deputatul Eugen Tomac, acesta More »

www.Comati-PSG.ro : Autocarele noastre sunt dotate cu POS. Acum puteți plăti biletele sau coletele cu cardul bancar

www.Comati-PSG.ro ? Autocarele noastre sunt dotate cu POS ? Acum puteți plăti biletele sau coletele cu cardul bancar. Va dorim calatorie placuta si, desigur, ca toate lucrurile din viata dumneavoastra sa fie More »

România acordă Republicii Moldova tranșa de 50 de milioane de euro cu o lună mai devreme decât data inițială

România va acorda Republicii Moldova, cu o lună mai devreme, a doua tranșă de 50 de milioane de euro din împrumutul ratificat în 2016, în sumă de până la 150 de milioane More »

Suedia, un bun profesor pentru Moldova!

Un acord între Republica Moldova și Suedia ar putea contribui la implementarea serviciului unic de urgență 112.  Ministrul de interne al Suediei împreună cu o echipă de specialiști se află în Republica More »

Cine este studentul care i-a cerut socoteală lui Dodon la Moscova: „E un semn bun!”

Studentul care l-a întrebat pe Igor Dodon la Moscova de ce nu luptă împotriva sistemului și nu face ce a promis în campania electorală,  afirmă că răspunsul președintelui nu l-a impresionat, din contra, „a demonstrat că More »

Agentia Moody’s a schimbat ratingul de tara al Republicii Moldova de la Negativ B3 la Stabil

Agentia internationala Moody’s a schimbat ratingul de tara al Republicii Moldova de la Negativ B3 la Stabil, anunta premierul moldovean Pavel Filip pe pagina sa de Facebook. „Agentia internationala Moody’s, care reprezinta More »

USAID și Guvernul Suediei s-au angajat să susțină eforturile Moldovei de a promova o economie puternică. Suportul tehnic ajunge la 21 milioane de dolari

Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei, prin Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida), au semnat un Acord de cooperare pentru o perioadă de patru ani, în scopul More »

Alegeri în Republica Moldova/ Igor Dodon: Vă promit că voi fi președintele tuturor

Socialistul Igor Dodon și-a revendicat duminică noapte victoria în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și a promis că va fi președintele tuturor, al celor de dreapta sau de More »

MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat… Moldova există, Moldova luptă!“

Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul More »

Opiniile unui student moldovean în Danemarca: Gheorghe Șarcov „Noi, tinerii, considerăm că R. Moldova trebuie să meargă în Uniunea Europeană”

Gheorghe Şarcov are 22 de ani, este student în Danemarca la Universitatea VIA (VIA University College ), Facultatea de Management în Marketing. Tânărul a iniţiat o campanie de a aduna bani pentru More »

Record de transferuri: Câţi bani au trimis acasă moldovenii din străinătate în luna septembrie 2016

Moldovenii aflaţi în străinătate au trimis acasă în luna septembrie aproximativ o sută de milioane de dolari. De la începutul anului, aceasta este cea mai mare sumă transferată timp de o lună More »

Alegeri în Republica Moldova: Dodon și Sandu se vor confrunta pe 13 noiembrie în al doilea tur de scrutin

Câștigătorul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova va fi decis în al doilea tur de scrutin la 13 noiembrie, când se vor confrunta candidatul socialist, Igor Dodon, și candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, More »

 

Category Archives: Politica

Dodon AMENINȚĂ RM? // Dacă vor încerca să mă demită – va începe RĂZBOIUL PE NISTRU

Deputatul din primul Parlament al R. Moldova, Andrei Țurcanu, fostul consilier al președintelui Mircea Snegur, consideră că șeful statului Igor Dodon poate fi redus la tăcere foarte simplu, fără ca să fie demis din funcție.

În opinia fostului deputat, actuala majoritate parlamentară trebuie să-l oprească cât mai urgent pe Dodon, deoarece dânsul ar fi devenit „un factor periculos de destabilizare nu numai internă, dar și regională”.

„Dar inițierea procedurii de impeachment, pentru care sunt 1001 de argumente, ar însemna, în situația concretă de azi, să i se dea apă la moară celui care asta și așteaptă. A spus-o chiar Dodon zilele acestea într-un cerc mai restrâns, ca un baistruc șantajist de mahala ce este: „Dacă încearcă să mă demită, începe războiul la Nistru”. Așa a zis el”, spune Țurcanu.

Maia Sandu, lidera opoziției de la Chișinău, explică de ce guvernul Republicii Moldova este duplicitar față de Moscova | INTERVIU ROMÂNIA LIBERĂ

Maia Sandu declară, într-un interviu pentru „România liberă“, că în Republica Moldova „întotdeauna există un scenariu rusesc“ și că astăzi Kremlinul „nu trebuie să facă nimic pentru a discredita agenda europeană a R. Moldova pentru că acest lucru îl fac autoritățile pseudo-europene cu mult succes“.

Șefa Partidului Acțiune și Solidaritate nu înțelege de ce premierul României susține trecerea la sistemul electoral mixt în R. Moldova, sistem care îi avantajează pe pro-ruși, și nici de ce Vlad Plahotniuc, „cel mai corupt personaj politic de la Chișinău“, este sprijinit de „anumite forțe politice“ din România.

RL: Ce credeți că a vrut să obțină sau să demonstreze Dimitrie Rogozin prin forțarea venirii sale în R. Moldova, în ciuda avertismentelor și a opoziției Ministerului de Externe de la Chișinău?

Maia Sandu: Rogozin, ca de fiecare dată, și-a dorit să ne provoace și să ne umilească. Trupele rusești de pe teritoriul R. Moldova sunt trupe de ocupație, iar vizita planificată de acesta la Chișinău și Tiraspol pentru a serba, împreună cu Igor Dodon și regimul separatist din stânga Nistrului, prezența acestora pe teritoriul nostru este o insultă adusă statului și cetățenilor R. Moldova. Avertismentele autorităților de la Chișinău au fost, pe de altă parte, palide.

Suedia va asista Moldova în realizarea unui studiu în domeniul energetic

Suedia va acorda asistenţa necesară autorităţilor Republicii Moldova, a dat asigurări ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Signe Burgstaller, în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul Octavian Calmâc, ministru al Economiei şi infrastructurii.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, diplomatul suedez a menţionat că autorităţile de la Stockholm vor susţine Guvernul Republicii Moldova în procesul de modernizarea a sectorului energetic naţional, în special la implementarea proiectelor de eficienţă energetică, de eficientizare a sistemului de alimentare cu energie termică a locuitorilor municipiului Chişinău, etc.
 

Traian Basescu, prezent la primul congres al Partidului Unitatii Nationale de la Chisinau. El a fost desemnat presedintele de onoare al PUN/ Functia de lider al partidului ramane vacanta pana la restabilirea cetateniei moldovene a lui Basescu

Duminica, la Chisinau, are loc primul congres al Partidului Unitatii Nationale, care recent a fost inregistrat la Ministerul Justitiei. Potrivit Unimedia.info, la congres participa si fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu.

UPDATE 17.00 Functia de presedinte al Partidului Unitatii Nationale ramane vacanta pana la restabilirea catateniei Republicii Moldova a lui Traian Basescu, a anuntat fondatorul PUN, Anatol Salaru.

UPDATE 16.50 Traian Basescu a fost desemnat presedintele de onoare al Partidului Unitatii Nationale, anunta Unimedia.info

In cadrul congresului PUN, ex-presedintele Romaniei Traian Basescu a fost desemnat presedintele de onoare al noului partid. Candidatura acestuia a fost propusa de presedintele PUN, Anatol Salaru, precizeaza publicatia citata.

SCANDAL la Chișinău: Președintele Dodon, HUIDUIT la întoarcerea de la Moscova – VIDEO

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost întâmpinat cu proteste în noaptea de miercuri spre joi pe aeroportul din Chişinău la venirea de la Moscova, organizate de un grup al tineretului liberal, care l-a acuzat de „servivilism” faţă de Kremlin, relatează Moldova.org şi Unimedia.info.

Tinerii liberali au declarat că Igor Dodon continuă să dezbine societatea şi i-au sugerat că ar face bine dacă ar rămâne acolo de unde s-a întors. Mai mult simbolic, tinerii i-au adus lui Igor Dodon un covor şi mai multe valize pentru a se muta „la curtea ţarului Putin”.

După ce două zile s-a aflat la Moscova la curtea ‘ţarului Putin’, unde s-a distrat (…), sluga ruşilor a aterizat la ora 01:00 la Chişinău, iar Tineretul Liberal a decis să-i facă o primire originală”, a scris Ionel Puşcas, purtătorul de cuvânt al Partidului Liberal (PL), pe pagina sa de Facebook.

Igor Dodon a efectuat o vizită de lucru de două zile la Moscova, oficial pentru a participa la ceremoniile ocazionate de Ziua Victoriei asupra fascismului, sărbătorită la 9 mai, bucurându-se de un tratament special din partea liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, poate că şi din cauza că a fost singurul şef de stat străin care a participat la eveniment, în contextul izolării Rusiei pe arena internaţională şi al tensiunilor dintre Moscova şi Occident.

România acordă Republicii Moldova tranșa de 50 de milioane de euro cu o lună mai devreme decât data inițială

România va acorda Republicii Moldova, cu o lună mai devreme, a doua tranșă de 50 de milioane de euro din împrumutul ratificat în 2016, în sumă de până la 150 de milioane de euro, în condițiile în care prima tranșă de 60 de milioane de euro a fost acordată în data de 24 august 2016, informează Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Împrumutul se realizează în baza ‘Acordului privind asistență financiară rambursabilă dintre România și Republica Moldova’ ratificat prin Legea nr. 91/2016.

„În luna ianuarie 2017, Ministerul Finanțelor din Republica Moldova a transmis Ministerului Finanțelor Publice din România o scrisoare oficială prin care solicită modificarea datei de eliberare a celei de-a doua tranșe de 50 milioane de euro din 31 martie 2016 în data de 27 februarie 2017”, se arată în comunicatul MFP.

Potrivit Proiectului Hotărârii de Guvern pentru aprobarea modificării datei, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, a fost comunicată intrarea în efectivitate a facilității de finanțare acordată de Fondul Monetar Internațional pe o perioadă de 3 ani, prin două instrumente de creditare — Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și Mecanismul extins de creditare (ECF) în valoare totala de aproximativ 178,7 milioane de dolari.

„Intrarea în efectivitate a facilității FMI reprezintă o condiție necesară pentru eliberarea tranșei nr. 2 din asistența financiară rambursabilă acordată de România”, se arată în document.

Cine este studentul care i-a cerut socoteală lui Dodon la Moscova: „E un semn bun!”

Studentul care l-a întrebat pe Igor Dodon la Moscova de ce nu luptă împotriva sistemului și nu face ce a promis în campania electorală,  afirmă că răspunsul președintelui nu l-a impresionat, din contra, „a demonstrat că el este președintele oligarhilor și intereselor acestora”. Tânărul, originar din R. Moldova, se numește Dorian Frăsîneanu și este student în anul I la Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova (MGIMO).

Dorian Frăsîneanu a făcut studii la liceul „Prometeu” din Chișinău, până în clasa a X-a. Liceul l-a terminat în Anglia cu o bursă HMC (Headmasters’ and Headmistresses’ Conference). Ulterior a studiat dreptul englez la Universitatea din Leicester și dreptul francez la Universitatea din Strasbourg. Tot la Strasbourg a obținut diploma de master în drept internațional și european. Din septembrie 2016, Dorian face un master în științe politice, Politica și economia în Eurasia la MGIMO.

Întrebat de ZdG, de ce a decis să adreseze întrebări „incomode” președintelui, Dorian Frăsîneanu, spune că motivul îl constituie deciziile contradictorii ale noului șef de stat.

„Domnul Dodon a promis în campania electorală că este candidatul anti-guvernare, candidatul anti-oligarhic și că el e unicul care va lupta cu guvernarea. În același timp însă, a acuzat contra-candidata sa că e în cârdășie cu guvernarea. În momentul când a devenit oficial președinte, acesta însă a început să se ocupe de limbă, drapele, cetățenii și să promită că din 2018 ar putea anula Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Eu am decis totuși să îl întreb de ce prioritatea lui este Acordul de Asociere, care poate aduce doar beneficii pe termen lung și nu lupta cu corupția, depolitiarea instituțiilor statului, concentrarea puterii în mâna unui grup restrâns etc.”, a declarat Dorian Frăsîneanu.

Referitor la răspunsul lui Igor Dodon, tânărul susține că acesta demonstrează „populism”.

Libertatea a intrat în comă. Jurnal TV se închide

MAI PE SCURT, peste o lună şi jumătate postul nostru Jurnal TV ar fi trebuit să împlinească şapte ani de existenţă. Nu vom mai ajunge până atunci. Jurnal TV îşi încetează existenţa. Cel puţin, în formatul de acum.

Alegeri în Republica Moldova/ Igor Dodon: Vă promit că voi fi președintele tuturor

Socialistul Igor Dodon și-a revendicat duminică noapte victoria în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și a promis că va fi președintele tuturor, al celor de dreapta sau de stânga, al celor care vor în UE și al celor care vor alături de Rusia.

„Înțeleg foarte bine responsabilitatea ce îmi revine. Înțeleg că nu va fi simplu. Vă promit că voi fi președintele tuturor”, al celor „de dreapta” și al celor „de stânga”, al celor care vor în UE și al celor care vor alături de Rusia, a spus Dodon la sediul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM).

El a felicitat-o pe contracandidata sa proeuropeană Maia Sandu pentru că a obținut un „rezultat foarte bun”.

„Vreau să vă mulțumesc pentru o campanie electorală dură, dar foarte bună. Dar vă rog să calmăm spiritele. Nu avem nevoie de ură în societate”, a spus Dodon.

tpa_1941_1_1

AGERPRES

Opiniile unui student moldovean în Danemarca: Gheorghe Șarcov „Noi, tinerii, considerăm că R. Moldova trebuie să meargă în Uniunea Europeană”

Gheorghe Şarcov are 22 de ani, este student în Danemarca la Universitatea VIA (VIA University College ), Facultatea de Management în Marketing. Tânărul a iniţiat o campanie de a aduna bani pentru a fi asigurat transportul până la secția de votare din Germania. El crede ca aceasta ar fi unica soluţie care le va oferi şansa să se întoarcă într-un stat cu o democraţie veritabilă după modelul european.

Gheorghe Șarcov: „Noi, tinerii din Danemarca, considerăm că Republica Moldova trebuie să meargă în Uniunea Europeană. Și candidatul așa-zis din opoziție dorește să ne ducă în Uniunea Vamală. Noi nu dorim ca Moldova să adere la Uniunea Euroasiatică. Noi considerăm că Republica Moldova trebuie să aibă un viitor european. Și acest viitor european ne poate fi oferit doar de către Maia Sandu.”

Europa Liberă: Unde veți merge să vă exprimați opțiunea?

Gheorghe Șarcov: „Vom fi nevoiți să mergem la Berlin ca să ne exercităm dreptul la vot. Aceasta înseamnă că va trebui să parcurgem 600 de kilometri, ceea ce presupune zece ore în total, dus și întors. Noi suntem impresionați de mărinimia oamenilor și de tot ce s-a întâmplat până acum. Noi am lansat această campanie de strângere de fonduri pe Facebook și pe alte rețele sociale. Suntem 83 de tineri hotărâți să mergem la Berlin și să votăm.”

5cc496d2-2bb7-4bc1-8bc9-b9e7996178b2_w987_r1_s

%d blogeri au apreciat: